 |
1960, 1961 în Regensburg la corporaţia artistică Eßlingen. Sculptorul Pană este prezent în fiecare an cu lucrări, la marile expoziţii de vară ale ‚Haus der Kunst’ din München, în cadrul grupei 'Sezession’.
De remarcat este faptul că Pană şi-a creat o platformă economică statornică care îi permite o creaţie stabilă, neinfluenţată de compromisuri oportuniste. Începând din 1956 şi-a însuşit practica turnării bronzului şi lucrează, cu un asistent, în propriul atelier din München.
Un bun exemplu că şi astăzi - ca în evul mediu - există o legătură fructuoasă între creaţia artistică şi munca meşteşugărească, de atelier, o căsnicie ce acţionează împotriva manierelor aparent moderniste ale raportării sterile la sine şi îngâmfării rupte de realitate.
În prezent sunt expuse în cadrul unei expoziţii a ‚Societăţii Academice Române’, în Regensburg, 7 opere plastice ale lui Alexandru Pană : trei portrete, un crucifix, o plastică mică a unui ţăran român şi doua plastice reprezentând cai.
Caracteristic portretelor lui Pană se poate considera că - fără a ţine seama de certa corespondenţă cu realitatea - ele transmit o impresie a arhetipului. Se renunţă la tot ce este întâmplător, atipic în favoarea formei mari şi unitare. „Frumuseţea” lor nu stă în linii accentuate, de efect, ci în armonia clară şi liniştită a volumelor şi suprafeţelor. Acest lucru este valabil pentru „Prinţesa”, pentru „Cap de fată” dar mai ales pentru portretul plastic al tinerei sale soţii: graţia acesteia, specific tuturor formulelor clasicistice portretelor ulterioare, este subliniată tocmai prin această renunţare la idealizare.
Impresionant este si Crucifixul. S-a renunţat la cruce; este de prisos. Trupul însuşi formează crucea. Acest motiv, atât de des reprezentat, nu poate fi caracterizat stilistic: nici de tip antic nici depăşind un stil expresionist, nu este un naturalism plat şi nici o construcţie cilindrică manieristă. Forma clară, convingătoare emană grandoare.
Rezolvarea plastică a trupului de cal, nu - definirea esenţei de „cal”- este evident aspiraţia tuturor sculptorilor de valoare. Nu degeaba, această fiinţă cal, mai vie, mai instinctivă, „mai naturală” decât omul, pe de altă parte depăşind majoritatea animalelor în „expresie individuală”, legat de mii de ani de destinul uman, nu este întâmplător unul din cele mai nobile motive ale sculpturii. Plasticianul care se decide aici la o nouă modelare, intră în concurenţă cu mari nume şi opere. În sculptura, asemănător desenului, există puţine posibilităţi de salvare în efecte neangajate şi vagi. Contururile sunt indubitabile şi cerinţele ronde-bosse-ului nealiniate şi care, nu trebuie să arate doar „latura de şocolată”, sunt severe. Trebuie să constatăm că Alexandru Pană s-a supus acestui examen şi l-a trecut.
Din numărul limitat şi nu din diversitatea şi calitatea operei acestui sculptor, ne putem aştepta ca din mâna sa să iasă încă multe lucrări autentice ale unei arte într-adevăr 'vii'.